Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, le-a spus prietenilor săi că miercuri va reveni la baza de pregătire de la Florya și că oficialii clubului nu i-au spus nimic referitor la viitorul său, astfel că speră să își continue contractul, informează cotidianul Milliyet.
„Hagi se întoarce…”, a titrat jurnalul turc, conform căruia tehnicianul ar fi spus că a dat trei zile libere echipei, iar miercuri va fi prezent la antrenament.
Milliyet notează că președintele grupării din Istanbul, Adnan Polat, va face o analiză detaliată privind antrenorul și transferurile pentru sezonul viitor, după Adunarea Generală din 27 martie. „Polat va avea prima discuție cu antrenorul echipei Gaziantepspor, Tolunay Kafkas”, adaugă sursa citată.
Potrivit cotidianului Sabah, secundul lui Hagi, Tugay Kerimoglu, a refuzat să preia echipa în cazul renunțării la tehnicianul român, ceea ce a șocat conducerea clubului. „În acest moment nu pot să îmi asum o astfel de responsabilitate. Nu mă văd suficient de pregătit ca să fiu antrenor principal”, i-ar fi spus Tugay președintelui Adnan Polat.
Hurriyet scrie că Galatasaray a plătit compensații în valoare totală de 7,35 milioane de euro în ultimii doi ani antrenorilor și jucătorilor la care a renunțat. În ultimele 24 de luni, clubul turc a renunțat la doi antrenori principali, trei antrenori secunzi și trei fotbaliști. Dintre tehnicienii care au plecat de la Galatasaray, doar Bulent Korkmaz a renunțat la o compensație de un milion de dolari, la care ar fi avut dreptul. În cazul lui Hagi, compensația în situația renunțării la serviciile sale ar fi de 1,75 de milioane de euro. Gheorghe Hagi a câștigat în cele cinci luni petrecute în acest sezon la Galatasaray 700.000 de euro.
Cotidianul Akșam amintește, sub titlul: „Hagi avea dreptate!”, de criticile care i-au fost adresate lui Hagi după meciul cu Ankaragucu, scor 2-3, la care românul nu a folosit câțiva jucători aflați la limita suspendării. La partida de la Ankara, tehnicianul nu l-a inclus în lot pe Culio și nu i-a folosit pe Kazim și Gokhan, gândindu-se că aceștia ar putea primi cartonașe galbene ce ar putea duce la suspendarea lor înaintea derbiului cu Fenerbahce. La derbiul pierdut cu scorul de 1-2, exact Culio, Gokhan și Kazim au primit cartonașe galbene.
Formația Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi și la care evoluează Bogdan Stancu, a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), de echipa Fenerbahce, în derbiul etapei a XXVI-a a campionatului Turciei.
Galatasaray ocupă locul 11 în clasamentul campionatului turc, cu 33 de puncte, în timp ce liderul Fenerbahce are 60 de puncte.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER